http://www.bailarte.ro/admin2/upload/rollup.jpg
Instructorii de Dans 

Carolina 

Originara din Satu Mare, pe perioada scolii a condus o formatie de dans modern cu care a castigat premii la diverse concursuri locale de gen. A terminat Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei la Universitatea ” Babes-Bolyai” Cluj Napoca si Masteratul in Consiliere Psihologica. 

In iunie 2003 a inceput cursurile de salsa impreuna cu actualul ei sot, fiind selectati in acelasi an pentru formatia Salsa Caliente cu care a aparut in nenumarate spectacole prin tara. In mai 2005 au participat la primul Concurs National de Salsa (perechi) de la Bucuresti, clasandu-se pe locul 7. 

In mai 2007 il intalneste pe Bogdan si se hotaresc sa faca pereche pentru a participa la calificarile Romaniei pentru Campionatul Mondial de Salsa, unde au si obtinut locul 2 intre perechile romane, fiind la un pas de a ajunge in Orlando, California! 
Se remarca prin feminitatea si claritatea miscarilor, iar styling-ul sau plin de gratie si energie o fac sa iasa in evidenta ca dansatoare si sa fie recunoscuta in lumea romaneasca a salsei. Empatia si cunostintele de psihologie ii contureaza o carisma plina de caldura in contact cu cursantii sai. 
Rezultatele frumoase obtinute de cei doi la diferite concursuri de gen i-au motivat sa-si continue drumul si sa-si deschida propria scoala de salsa. 

Bogdan 

Nascut in Baia Mare, Bogdan a pasit in universul dansului inca din adolescenta, incepandu-si educatia artistica in 2001 la clubul de dans sportiv Galactic Dance Grup. A terminat Engleza-Norvegiana la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca. 

In toamna anului 2006 a intrat in lumea SALSA, iar pasiunea si daruirea sa l-au propulsat imediat pe culmile dansului, ajungand rapid in formatia Salsa Caliente. Apogeul l-a atins dupa ce a devenit partenerul Carolinei, ajungand sa impartaseasca aceeasi viziune pe care o imbunatatesc continuu. Rezultatele obtinute impreuna pe plan intern si international, cat si participarea la numeroase congrese de gen, i-au determinat sa isi inceapa cariera ca si instructori. 

Bogdan e recunoscut ca avand un bun leading in pereche, fiind creativ si spontan atat ca dansator, cat si in calitate de instructor. Abilitatea sa de a comunica cunostintele in materie de dans si atmosfera pe care o creaza la cursurile sale ii atrag simpatia cursantilor, iar entuziasmul insuflat acestora ajunge sa il inspire la randul sau. 

Rezultate 

Noiembrie 2007 – Locul IV la Calificarile Romaniei pentru Campionatul Mondial de Salsa (locul II intre perechile romane), Bucuresti. 
Decembrie 2007 – Locul I la Concursul National de Rueda, Cluj Napoca 
Ianuarie 2008 – Carolina – Locul I, Bogdan- Locul IV la Jack & Jill, National Salsa Festival, Brasov. 
Aprilie 2008 - Carolina – Locul II, la Jack & Jill, Mandinga Salsa Fest, Bucuresti. 
Mai 2008 – finalisti la Calificarile Bulgariei pentru Campionatul Mondial de Salsa, Sofia, Bulgaria. 
August 2008 – Locul IV la Calificarile Romaniei pentru Campionatul Mondial de Salsa (locul III intre perechile romane), Mamaia. 
Ianuarie 2009 – Bogdan – Locul III la Jack & Jill, National Salsa Festival, Brasov. 
Februarie 2009 – Bogdan – Locul I, Carolina – Locul IV la Jack & Jill, emisiunea “Duminica in familie” cu Mihaela Radulescu, Bucuresti 
Februarie 2009 – Carolina -Locul I, Bogdan – Locul IV la Jack & Jill, Mandinga Salsa Fest, Bucuresti
Webdesign by Ice Media